dimanche 30 janvier 2011

Dupa doua saptamani...

Nu am uitat de blog si nici viata nu mi-a fost tocmai terna... Dimpotriva.
Un weekend incredibil la Paris, intre fete. Dupa ani si ani in care am privit prin gaura cheii - romane, povestiri, filme si multe vise - am deschis poarta catre viata boema din capitala. Un apartament urias in care fiecare incapere este cu adevarat plina de carti (si ce carti!), la doi pasi de Sena, intr-un bloc haussmannian, doar pentru noi. Atmosfera de "L'élégance de l'hérisson", intelectuali cu vieti complicate, galerii de arta, buticuri sofisticate, cafenele pline, chelneri scortosi, vant rece pe cheiuri, metrou cu figuri triste (si multi vorbitori de romana), meniuri cu asocieri stupefiante (uneori prea "cautate")... Parisul boem, burghez, decadent, mereu adorat si in final de neinvidiat.
Acasa, un val de duiosie:

Ultimele doua orhidee. Dupa +32 grade la Bangkok, multe ore in avion, zapada la Paris, inghet la Clermont, doua luni in vaza, saptamani fara prea multa apa, uneori uitate... M-au asteptat, pe masa din bucatarie, in plin santier. Puternice si atat de vulnerabile, cum numai florile si femeile stiu sa fie.

Si, din nou, maine e luni... Pe curand. 

dimanche 16 janvier 2011

Pont-du-Chateau

Desi duminica imi place sa pictez singura in atelier, astazi ne-am hotarat sa credem ca a venit primavara. Soare intreg, caldura de necrezut. In cele sase luni de cand ne-am mutat, aproape ca nu am vazut deloc satul, lucru de care nu sunt mandra. Si ca sa gasesc o scuza pentru absenta din atelier, am luat aparatul de fotografiat, in cautarea inspiratiei. Imi place sa fotografiez la nesfarsit copaci, pietre, ziduri vechi, crapaturi in asfalt si umbre, multe umbre... Am strans material pentru sute de tablouri, oare cand voi avea timp adevarat sa lucrez?

Mai intai, castelul, astazi primaria locala. Cuminte, aproape senina fatada care priveste catre sat. Caracterele aurii ii dau un aer sobru, somptuos.



Privind dinspre rau, descoperi fortificatiile si castelul isi arata fata dura, aspra, trufasa.


Zidurile, vizibil imbatranite, isi pastreaza demnitatea si par primitoare doar pentru umbrele arborilor care conduc raul spre inevitabila-i destinatie...



Podul castelului duce de fapt catre biserica... Terenul nobilului era cu siguranta foarte intins si in plus distanta respectiva ii dadea timp sa se pregateasca in caz de atac. Impresionanta soliditatea si eleganta arcadelor de piatra.


Simt ca din fotografia aceasta va iesi ceva, cel putin o incercare... Jocul dintre umbrele podului si umbrele perfect drepte ale copacilor, modul in care albastrul circula intre apa si cer... Vom vedea.

Cateva imagini pline de duiosie...






Nu pot uita ca maine este luni... din nou... pentru incurajare, un excelent film de pe unul dintre blogurile mele preferate: http://www.simonedebougeoir.fr/ (Et après, on me demande...).






dimanche 9 janvier 2011

Duminica in atelier


Duminica imi place sa stau inchisa in atelier. Intre carti, muzica si culori... cred ca as putea sta aici o viata, as iesi doar sa imi iau energie pentru a continua.
La inceput de an toata lumea face liste cu dorinte, obiective, aspiratii. Pentru mine, 2010 a fost anul in care am gasit un fir de "stil". Pentru prima data, a inceput sa imi placa nu numai procesul, dar si rezultatul. Si pentru prima data am inceput sa arat altora ceea ce fac. In 2011 sper sa ma definesc mai clar, sa duc la capat o serie - sau mai multe - si sa nu ma opresc din descoperiri. Am inceput bine. Am descoperit hartia de matase si bucuria fizica pe care mi-o produce lucrul cu ea. Toata podeaua atelierului (brusc devenit prea mic!) este acoperita cu folie de plastic, pe care intind hartia extrem de fina si pe care o lucrez cu straturi de vopsele cu cerneluri transparente, metalizate, iridiscente, cu modele mai mult sau mai putin ordonate. Culorile fiind foarte incarcate de medium, hartia devine foarte rezistenta prin uscare, pastrandu-si aparenta de fragilitate extrema si, in cele mai multe cazuri, transparenta. In etapa asta, nu trebuie sa ma gandesc la nimic. Doar bucuria de a intinde culoarea si de a gasi combinatii cat mai neasteptate. Nu poti face greseli.
Etapa a doua este colajul. Rup fasii de diverse forme si marimi si le lipesc pentru a ajunge la compozitia pe care o caut. Pot reveni si adauga culori. Pot termina cu pasteluri in ulei. Si/sau cu dragele mele vopsele metalizate in relief.
Si pot sa caut - si, sper, sa gasesc - forme noi si compozitii mai libere.
Cam asta a fost astazi. Si, pentru cei pe care nu ii intereseaza cum lucrez, putina muzica, sa incepeti saptamana cu bucurie: http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3D-vk_GjINYr8&h=75252

mercredi 5 janvier 2011

De ce barbatii poarta camasi bleu la birou?



In ultimii ani, m-am intrebat adesea de ce majoritatea colegilor mei de birou poarta (aproape) zilnic camasi bleu ciel. Aseara cred ca am gasit un raspuns in cartea lui Michel Pastoureau - "Les couleurs de nos souvenirs". El citeaza din pledoaria directorului unui celebru colegiu de baieti urmatoarele: "Le bleu ciel associé au bleu marine forme avec lui un couple de couleurs qui éloigne l'élève pensionnaire des mauvaise pensées". In 1934, parintele cu pricina era deci convins ca o uniforma care asociaza o camasa bleu deschis unui pantalon bleumarin reprezinta o garantie ca tanarul colegian nu va avea ganduri nepotrivite...
Ma intreb eu acum: cine alegele faimoasele camasi bleu - barbatii care astfel se simt la adapost de ispita sau femeile care le cumpara, le spala si le calca sperand sa isi securizeze in acest mod casnicia? Si mai am o intrebare, care ma preocupa si mai mult inca: Michel Pastoureau spune ca fraza respectiva ii facea sa jubileze pe tatal sau si prietenii suprarealisti. Cum o fi aratand un grup de suprarealisti? Eu imi imaginez figuri alungite imbracate in mantii de aurori boreale.
M-am distrat putin astazi numarand cate camasi bleu trec pe culoarul din fata biroului meu. Nici urma, insa, de suprarealisti.

mardi 4 janvier 2011

Statistici, umbre, pesimism frantuzesc...



Ieri dimineata a fost publicata o statistica din care reiese ca francezii sunt pe locul 3 in lume la pesimism, mult inaintea unor popoare afectate de razboaie, catastrofe, crize, saracie lucie... Tot ieri dimineata o stire mi-a atras atentia: un candidat socialist de frunte a anuntat ca in cazul in care in 2012 Partidul Socialist castiga alegerile, tabu-ul celor 35 ore de lucru pe saptamana va fi pus sub semnul intrebarii, permitand francezilor sa castige mai mult daca muncesc mai mult (acelasi lucru il spusese si actualul presedinte inainte de alegeri). Nu imi reveneam din uimire (sa nu uitam ce s-a intamplat in 2010 à propos de modificarea varstei de pensionare), dar noroc ca, stand acasa, am putut auzi si continuarea: la fiecare ora, pe un post care nu transmite mai mult de 2-3 minute de stiri (inclusiv meteo), diversi reprezentanti ai Partidului Socialist au retractat in diverse forme anuntul si au dat asigurari ca nimeni nu se va atinge de cele 35 ore de lucru devenite deja legendare. Pentru mine, nimic nu e intamplator in lumea asta.

dimanche 2 janvier 2011

Ultima zi de vacanta...

Anul trecut, puiul acesta a venit pe lume sub ochii nostri, pe terasa de la La Jenny. A picat din cuib, s-a luptat cu moartea, cu viata si a invins.
Astazi mi-e dor de soare, de mare si ma apasa gandul ca maine...