dimanche 19 juin 2011

O noua poveste despre anotimpuri



A trecut ceva timp de cand nu am mai scris. Am visat si am planuit mult, am lucrat mai putin, lasandu-ma dusa de valurile cotidianului. Printre toate, o bucurie: o noua poveste despre anotimpuri. Ca si "toamna" anterioara, "primavara" mea a aparut dupa multe straturi complet diferite, dupa cautari si abandonuri, dupa bucurii si dezamagiri. Criticul meu preferat spune ca primavara aceasta este, la fel ca toate lucrarile mele din ultimele luni, prea melancolica, trista, eu spun ca e doar misterioasa si nehotarata. Important este ca imi recunosc starea de spirit si ezitarile. Ca stilul imi place, chiar daca raman nemultumita de rezultat. Imi place lucrul cu texturi profunde, dar nu abrupte, cu zeci si zeci de straturi de vopsea suprapuse, culorile relativ stinse, cu treceri blande de la una la alta. Nu imi place neaparat compozitia, contrastul uneori insuficient, unele egalitati si monotonii... Imi plac ceasurile vechi si imi pare rau ca nu am pastrat mai vizibile paginile de carte din colajul initial.
Continui sa visez ca intr-o viata urmatoare voi petrece zile intregi intre culori si ca progresul este incet, dar sigur.
O saptamana frumoasa!

lundi 23 mai 2011

Nimic nu e intamplator...

Astazi dimineata lansand internet-ul gasesc un raspuns neasteptat si incurajator pe unul dintre blogurile mele preferate. STIAM ceea ce scrie acolo, dar imi face atat de bine sa gasesc acest mesaj astazi... Asadar, la lucru din nou, cu speranta si bucurie, pentru ca trebuie sa 'fill the gap'.

http://janicemcdonaldstudio.typepad.com/janice_mcdonald_collage_s/2011/05/what-nobody-tells-you-about-creative-work.html

dimanche 22 mai 2011

O duminica in care nu merge nimic...



Pentru ca am un job nou si pasionant, pentru ca am avut doua week-end-uri pline unul dupa altul, pentru ca nu am mai pus mana pe pensule de mai bine de doua saptamani, astazi am iesit in gradina si am incercat combinatii de forme si de culori. In zadar. Inspiratia nu a venit, energia pozitiva s-a risipit, nu s-a legat nimic. Pana si lucrarile incepute au ramas mute, nu si-au reclamat venirea pe lume, de parca le-ar fi fost frica de o nastere prematura, capricioasa, ratata. Tablourile vechi, peste care am decis sa pun gesso in speranta de a le conduce pe un alt drum, au ramas la fel de opace. Caietele de schite nu au folosit nici ele, iar cartile, altadata salvatoare, aducatoare de idei si de dorinte, nu au reusit nici ele mai mult...
Daca mecanismele vor functiona ca de obicei, ideile imi vor veni pe la miezul noptii, inainte de a adormi, iar maine dimineata plecarea de acasa va fi dureroasa. Voi intra in atelier cu amaraciune si ii voi spune sa astepte.
Se spune ca este absolut natural sa se intample asa, mai ales dupa o pauza. Ca acestea sunt momentele periculoase, in care riscul este sa renunti la tot si sa te apuci de altceva, sa disperi, sa-ti pui intrebari despre rostul tau pe lume.
Imi dau seama ca pictura nu mai este de catva timp doar un fel de terapie de relaxare pentru mine. Ca imi stabilesc obiective ambitioase (prea?), ca nereusitele ma fac sa sufar, iar zilele in care am timp pentru pictura si pictura nu are timp pentru mine ma epuizeaza.
Maine este, din nou, luni. Imi doresc sa dorm bine si sa ma regasesc.

dimanche 8 mai 2011

Amintiri de la Lac Pavin

Maine este luni, din nou la lucru. Un weekend cald, fierbinte chiar (30 de grade la Lyon!). Zilele toride nu se mai termina. Nu imi place ploaia, dar nu pot sa vad cum iarba, florile, copacii sufera fara apa. Udam gradina seara, altfel iarba risca sa se parjoleasca.
Si ca sa ma racoresc, revad cateva amintiri de la Lac Pavin. Un tur de duminica, acum cateva saptamani: frig, primele flori rasarite dintre muschi, nori, ceata si un albastru ravasitor.











Maine este luni. Un nou inceput. Multe vise.

dimanche 1 mai 2011

In prelungirea vacantei...

Nu ma pot desparti de saptamana care s-a incheiat. Revad fotografii, carnetul meu de schite si un studiu pentru o viitoare serie (probabil "peisaje imaginare").

Am citit, rascitit, ca pe un roman, ca pe un manual, ca pe o carte draga si apoi din nou ca pe un roman "Collage, colour and texture in painting", Mike Bernard (pictor) si Robin Capon (jurnalist). Cartea aceasta a venit exact atunci cand o asteptam, ca un raspuns la intrebarea care ma bantuie de un timp "si mai departe?". Nu sunt foarte sigura ca as plati o avere pentru a avea unul dintre tablourile sale in salon, dar subiectele, modul in care le abordeaza, procesul prin care porneste de la o schita si ajunge la un tablou semi-abstract sunt o confirmare a ceea ce simteam ca ma intereseaza. Imi place sa schitez sate vechi, strazi pietonale, biserici, piete aglomerate. Ma fascineaza detaliile arhitecturale. Ezit intre detaliul fin, precis, in penita si texturile abstracte care intriga. Mike Bernard mi-a oferit solutia, cel putin teoretic. Si confirmarea ca se poate. Bucuria invatarii.
Imbatata de descoperire, schitez frenetic pornind de la o fotografie facuta de mine la St. Emilion. Pornesc de la schita detaliata si caut simplificarea, abstractizarea. Efectul este maxim atunci cand folosesc culori care nu au legatura cu realitatea, desi desenul pastreaza unele detalii ale acesteia. Nu am gasit inca solutia, dar placerea de a cauta este mai importanta decat rezultatul final.





In final, un studiu pe hartie kraft (ce placere sa lucrezi pe un suport atat de fin!!!), punct de pornire pentru "peisaje imaginare". O saptamana frumoasa si plina!


Dupa o saptamana de vacanta...

... fara mail si, practic, fara telefon. Suprinzator, imi ia doar o ora sa ma "pun la curent" cu noutatile. Nu as putea spune ca mi-au lipsit prea tare. Cateva carti, acuarele, copaci, pasari, mai mult decat suficient.

O escapada care mi-a ramas profund in suflet, un sat plin de farmec, cam prea turistic si totusi... St. Emilion nu inseamna doar vin. Ghidul ne da doua cifre care spun totul: un milion de turisti pe an, dintre care doar 1% interesati si de altceva decat de degustari de vinuri. Greu de crezut ca poti ramane inert in fata strazilor inguste si abrupte, a pietrei laptoase, a caselor cocotate pe coline, a bisericii... O biserica mult prea inalta si prea mare pentru un sat atat de armonios: cea mai mare biserica subterana din Europa (in orice caz, din Franta), etaje adaugate de-a lungul secolelor, un clopot prea greu si descentrat pentru pilonii de dedesubt (solutia gasita deocamdata pentru a salva situl sunt niste schele urate de metal). Restaurante si pivnite de vinuri - zeci si zeci, unele langa altele. Oameni zambitori, amabili si deschisi catre turisti. Terase, soare si vita de vie. Cat vezi cu ochii.






Bineinteles ca am sfarsit intr-un restaurant bun, cu un pahar de vin divin (oare este intamplatoare rezonanta celor doua cuvinte?), cu cateva sticle pentru pivnita noastra (si pentru ca am vrut sa ramanem rezonabili, avem de asteptat intre 5 si 25 de ani ca sa il bem la valoarea lui). Am gasit si vinuri de varsta noastra (intre 1000 si 10000 de euro sticla). La vie est belle.

mercredi 20 avril 2011

Nerabdare inainte de vacanta de Pasti...

O perioada prea incarcata pentru a scrie mesaje... Din fericire, cateva scurte escapade de weekend saptamanile trecute. Printre ele, o avanpremiera la vacanta de Pasti: La Jenny, paradisul meu terestru.




mardi 1 mars 2011

1 martie

Pentru prima oara dupa mult timp, am uitat de 1 martie. Drept este ca nici vremea nu m-a ajutat: ceata, frig, umezeala... ceva ca un sfarsit de noiembrie, doar ziua este mai lunga. Nici acasa nu e mai bine, santierul din bucatarie se prelungeste si data la care asteptam marea realizare intarzie tot mai mult. Astazi am descoperit ca blatul are unele defecte, deci trebuie comandat inca o data - in traducere exacta patru saptamani de asteptare in plus. Inca nu am desfacut toata mobila, surprizele mai pot aparea.
Numai la martisor nu am avut timp sa ma gandesc. Mintea imi este ocupata cu posibila schimbare de post (tinand cont ca nu am avut toate raspunsurile oficiale, prefer sa consider ca nimic nu este inca sigur), cu planuri de vacanta si de pictura. Vacanta mai are mult de asteptat, nici macar pentru Pasti nu am luat o hotarare (este deja foarte tarziu in lumea super-planificata in care traiesc), iar vara este foarte departe. Pictura... Mi-am ocupat tot timpul disponibil cu ea, dar conditiile nu sunt tocmai prielnice (am nevoie de pace, liniste, atmosfera senina).
Am inceput cursul online al Alisei Burke - sketchbook delight. Nu este chiar ce m-am asteptat (mai nimic despre desen in sine, doar despre tehnici de realizare a schitelor), dar este plin de inspiratie. Cred ca investitia a meritat din plin, pentru ca mi-am reluat caietele de schite, mi-a scos din praf cutiile cu acuarele (o mare iubire de care mi-a fost mereu teama pentru ca nu am stiut sa o abordez) si... m-am lansat curajoasa in visari. Pentru ceea ce lipseste, am reluat cu mai multa maturitate metoda 'The Art of Abstract Painting', una dintre cele mai bune carti de acest tip din colectia mea (nu tocmai limitata!). Pentru prima oara dupa atatia ani, am inteles cu adevarat la ce foloseste un caiet de schite. Am inteles ce inseamna sa lucrezi o pagina in fiecare zi, cat de impresionant este progresul si cat de pasionant procesul. Cat de mult inveti de la o schita nu mai pare de un A5. Asadar, o pauza binevenita pentru panzele mari, sevalet si infernul curatarii pensulelor de acrilic. O mare bucurie, intre atatea asteptari si incertitudini.
Inca departe de imaginile care ma bantuie zi si noapte, cateva pagini din noul meu caiet. Cu bucuria de a impartasi rabdarea, concentrarea, invatarea.

Pagina 'de garda' a noului meu caiet (format A5, Canson XL - preferatul meu inca de pe vremea primelor cautari):


Dupa prima lectie a Alisei, in incercarea de a 'termina' o pagina, de a o umple cu forme similare si de a-mi insusi 'tehnica'.


Reluarea metodei abstracte dupa Rolina van Vliet. O varianta probabila pentru o noua 'Poveste de toamna'.


O pagina in care formele regulate si culorile neutre prind viata si ritm cu ajutorul liniilor.


Pornind de la un desen complet liber facut cu masca fluida pentru acuarele, o combinatie de culoare care ma trimite cu gandul la India:


Abstractizare pornind de la o fotografie - o gramada de pietre. Pe langa armonia culorilor (verde-rosu, combinatie pe care nu prea o lucrez, plus culori neutre - ocru, Sienna arsa si un galben indian), la sfarsit descopar fara sa vreau combinatia de linii drepte si linii abrupte cu linii curbe, oarecum libere. Imi promit sa dezvolt ideea.


A doua zi (astazi), pornind de la aceeasi fotografie, o combinatie de culori calde si dezvoltarea temei 'pietre'. Imi dau seama la sfarsit ca as fi putut sa ma joc mai bine cu hasurile pentru mai mult ritm si viata. Voi relua cu siguranta, intr-o noua combinatie de culori.


In fine, o schita mai mare, pornind de la cateva linii complet libere, ajungand la ceva aproape constructivist. Culori similare cu combinatia 'indiana', dar mult mai transparente si mai stralucitoare (aici am lucrat cu acuarele de calitate net superioara).


Cu bucuria invatarii, sa ne dorim o primavara luminoasa.

dimanche 13 février 2011

Din nou, duminica in atelier

Dupa cateva saptamani, din nou in atelier. Fara tinta, doar lupta cu un tablou vechi, scapat din mana, prea mare ca sa il abandonez de tot, asadar nimic de pierdut. Gesso.
Ca punct de plecare - o culoare noua, descoperita la Paris (green gold). Treptat, o idee mai veche prinde contur: probabil primul tablou dintr-o serie la care visez de catva timp - povesti despre anotimpuri. Constantele seriei - litere vechi, ceasuri, busole... Texturi.
Aur verde si dorul de mama - asa a aparut prima poveste de toamna:


Poveste de toamna (acrilic, colaj, pasta de modelat, hartie de orez; panza montata pe sasiu)


Si doua studii, doua miniaturi:

(acrilic pe hartie de acuarela)

(acrilic pe hartie de acuarela)

Maine este luni. Din nou...

dimanche 30 janvier 2011

Dupa doua saptamani...

Nu am uitat de blog si nici viata nu mi-a fost tocmai terna... Dimpotriva.
Un weekend incredibil la Paris, intre fete. Dupa ani si ani in care am privit prin gaura cheii - romane, povestiri, filme si multe vise - am deschis poarta catre viata boema din capitala. Un apartament urias in care fiecare incapere este cu adevarat plina de carti (si ce carti!), la doi pasi de Sena, intr-un bloc haussmannian, doar pentru noi. Atmosfera de "L'élégance de l'hérisson", intelectuali cu vieti complicate, galerii de arta, buticuri sofisticate, cafenele pline, chelneri scortosi, vant rece pe cheiuri, metrou cu figuri triste (si multi vorbitori de romana), meniuri cu asocieri stupefiante (uneori prea "cautate")... Parisul boem, burghez, decadent, mereu adorat si in final de neinvidiat.
Acasa, un val de duiosie:

Ultimele doua orhidee. Dupa +32 grade la Bangkok, multe ore in avion, zapada la Paris, inghet la Clermont, doua luni in vaza, saptamani fara prea multa apa, uneori uitate... M-au asteptat, pe masa din bucatarie, in plin santier. Puternice si atat de vulnerabile, cum numai florile si femeile stiu sa fie.

Si, din nou, maine e luni... Pe curand. 

dimanche 16 janvier 2011

Pont-du-Chateau

Desi duminica imi place sa pictez singura in atelier, astazi ne-am hotarat sa credem ca a venit primavara. Soare intreg, caldura de necrezut. In cele sase luni de cand ne-am mutat, aproape ca nu am vazut deloc satul, lucru de care nu sunt mandra. Si ca sa gasesc o scuza pentru absenta din atelier, am luat aparatul de fotografiat, in cautarea inspiratiei. Imi place sa fotografiez la nesfarsit copaci, pietre, ziduri vechi, crapaturi in asfalt si umbre, multe umbre... Am strans material pentru sute de tablouri, oare cand voi avea timp adevarat sa lucrez?

Mai intai, castelul, astazi primaria locala. Cuminte, aproape senina fatada care priveste catre sat. Caracterele aurii ii dau un aer sobru, somptuos.



Privind dinspre rau, descoperi fortificatiile si castelul isi arata fata dura, aspra, trufasa.


Zidurile, vizibil imbatranite, isi pastreaza demnitatea si par primitoare doar pentru umbrele arborilor care conduc raul spre inevitabila-i destinatie...



Podul castelului duce de fapt catre biserica... Terenul nobilului era cu siguranta foarte intins si in plus distanta respectiva ii dadea timp sa se pregateasca in caz de atac. Impresionanta soliditatea si eleganta arcadelor de piatra.


Simt ca din fotografia aceasta va iesi ceva, cel putin o incercare... Jocul dintre umbrele podului si umbrele perfect drepte ale copacilor, modul in care albastrul circula intre apa si cer... Vom vedea.

Cateva imagini pline de duiosie...






Nu pot uita ca maine este luni... din nou... pentru incurajare, un excelent film de pe unul dintre blogurile mele preferate: http://www.simonedebougeoir.fr/ (Et après, on me demande...).