lundi 23 mai 2011

Nimic nu e intamplator...

Astazi dimineata lansand internet-ul gasesc un raspuns neasteptat si incurajator pe unul dintre blogurile mele preferate. STIAM ceea ce scrie acolo, dar imi face atat de bine sa gasesc acest mesaj astazi... Asadar, la lucru din nou, cu speranta si bucurie, pentru ca trebuie sa 'fill the gap'.

http://janicemcdonaldstudio.typepad.com/janice_mcdonald_collage_s/2011/05/what-nobody-tells-you-about-creative-work.html

dimanche 22 mai 2011

O duminica in care nu merge nimic...



Pentru ca am un job nou si pasionant, pentru ca am avut doua week-end-uri pline unul dupa altul, pentru ca nu am mai pus mana pe pensule de mai bine de doua saptamani, astazi am iesit in gradina si am incercat combinatii de forme si de culori. In zadar. Inspiratia nu a venit, energia pozitiva s-a risipit, nu s-a legat nimic. Pana si lucrarile incepute au ramas mute, nu si-au reclamat venirea pe lume, de parca le-ar fi fost frica de o nastere prematura, capricioasa, ratata. Tablourile vechi, peste care am decis sa pun gesso in speranta de a le conduce pe un alt drum, au ramas la fel de opace. Caietele de schite nu au folosit nici ele, iar cartile, altadata salvatoare, aducatoare de idei si de dorinte, nu au reusit nici ele mai mult...
Daca mecanismele vor functiona ca de obicei, ideile imi vor veni pe la miezul noptii, inainte de a adormi, iar maine dimineata plecarea de acasa va fi dureroasa. Voi intra in atelier cu amaraciune si ii voi spune sa astepte.
Se spune ca este absolut natural sa se intample asa, mai ales dupa o pauza. Ca acestea sunt momentele periculoase, in care riscul este sa renunti la tot si sa te apuci de altceva, sa disperi, sa-ti pui intrebari despre rostul tau pe lume.
Imi dau seama ca pictura nu mai este de catva timp doar un fel de terapie de relaxare pentru mine. Ca imi stabilesc obiective ambitioase (prea?), ca nereusitele ma fac sa sufar, iar zilele in care am timp pentru pictura si pictura nu are timp pentru mine ma epuizeaza.
Maine este, din nou, luni. Imi doresc sa dorm bine si sa ma regasesc.

dimanche 8 mai 2011

Amintiri de la Lac Pavin

Maine este luni, din nou la lucru. Un weekend cald, fierbinte chiar (30 de grade la Lyon!). Zilele toride nu se mai termina. Nu imi place ploaia, dar nu pot sa vad cum iarba, florile, copacii sufera fara apa. Udam gradina seara, altfel iarba risca sa se parjoleasca.
Si ca sa ma racoresc, revad cateva amintiri de la Lac Pavin. Un tur de duminica, acum cateva saptamani: frig, primele flori rasarite dintre muschi, nori, ceata si un albastru ravasitor.











Maine este luni. Un nou inceput. Multe vise.

dimanche 1 mai 2011

In prelungirea vacantei...

Nu ma pot desparti de saptamana care s-a incheiat. Revad fotografii, carnetul meu de schite si un studiu pentru o viitoare serie (probabil "peisaje imaginare").

Am citit, rascitit, ca pe un roman, ca pe un manual, ca pe o carte draga si apoi din nou ca pe un roman "Collage, colour and texture in painting", Mike Bernard (pictor) si Robin Capon (jurnalist). Cartea aceasta a venit exact atunci cand o asteptam, ca un raspuns la intrebarea care ma bantuie de un timp "si mai departe?". Nu sunt foarte sigura ca as plati o avere pentru a avea unul dintre tablourile sale in salon, dar subiectele, modul in care le abordeaza, procesul prin care porneste de la o schita si ajunge la un tablou semi-abstract sunt o confirmare a ceea ce simteam ca ma intereseaza. Imi place sa schitez sate vechi, strazi pietonale, biserici, piete aglomerate. Ma fascineaza detaliile arhitecturale. Ezit intre detaliul fin, precis, in penita si texturile abstracte care intriga. Mike Bernard mi-a oferit solutia, cel putin teoretic. Si confirmarea ca se poate. Bucuria invatarii.
Imbatata de descoperire, schitez frenetic pornind de la o fotografie facuta de mine la St. Emilion. Pornesc de la schita detaliata si caut simplificarea, abstractizarea. Efectul este maxim atunci cand folosesc culori care nu au legatura cu realitatea, desi desenul pastreaza unele detalii ale acesteia. Nu am gasit inca solutia, dar placerea de a cauta este mai importanta decat rezultatul final.





In final, un studiu pe hartie kraft (ce placere sa lucrezi pe un suport atat de fin!!!), punct de pornire pentru "peisaje imaginare". O saptamana frumoasa si plina!


Dupa o saptamana de vacanta...

... fara mail si, practic, fara telefon. Suprinzator, imi ia doar o ora sa ma "pun la curent" cu noutatile. Nu as putea spune ca mi-au lipsit prea tare. Cateva carti, acuarele, copaci, pasari, mai mult decat suficient.

O escapada care mi-a ramas profund in suflet, un sat plin de farmec, cam prea turistic si totusi... St. Emilion nu inseamna doar vin. Ghidul ne da doua cifre care spun totul: un milion de turisti pe an, dintre care doar 1% interesati si de altceva decat de degustari de vinuri. Greu de crezut ca poti ramane inert in fata strazilor inguste si abrupte, a pietrei laptoase, a caselor cocotate pe coline, a bisericii... O biserica mult prea inalta si prea mare pentru un sat atat de armonios: cea mai mare biserica subterana din Europa (in orice caz, din Franta), etaje adaugate de-a lungul secolelor, un clopot prea greu si descentrat pentru pilonii de dedesubt (solutia gasita deocamdata pentru a salva situl sunt niste schele urate de metal). Restaurante si pivnite de vinuri - zeci si zeci, unele langa altele. Oameni zambitori, amabili si deschisi catre turisti. Terase, soare si vita de vie. Cat vezi cu ochii.






Bineinteles ca am sfarsit intr-un restaurant bun, cu un pahar de vin divin (oare este intamplatoare rezonanta celor doua cuvinte?), cu cateva sticle pentru pivnita noastra (si pentru ca am vrut sa ramanem rezonabili, avem de asteptat intre 5 si 25 de ani ca sa il bem la valoarea lui). Am gasit si vinuri de varsta noastra (intre 1000 si 10000 de euro sticla). La vie est belle.