Dupa o saptamana de vacanta...

... fara mail si, practic, fara telefon. Suprinzator, imi ia doar o ora sa ma "pun la curent" cu noutatile. Nu as putea spune ca mi-au lipsit prea tare. Cateva carti, acuarele, copaci, pasari, mai mult decat suficient.

O escapada care mi-a ramas profund in suflet, un sat plin de farmec, cam prea turistic si totusi... St. Emilion nu inseamna doar vin. Ghidul ne da doua cifre care spun totul: un milion de turisti pe an, dintre care doar 1% interesati si de altceva decat de degustari de vinuri. Greu de crezut ca poti ramane inert in fata strazilor inguste si abrupte, a pietrei laptoase, a caselor cocotate pe coline, a bisericii... O biserica mult prea inalta si prea mare pentru un sat atat de armonios: cea mai mare biserica subterana din Europa (in orice caz, din Franta), etaje adaugate de-a lungul secolelor, un clopot prea greu si descentrat pentru pilonii de dedesubt (solutia gasita deocamdata pentru a salva situl sunt niste schele urate de metal). Restaurante si pivnite de vinuri - zeci si zeci, unele langa altele. Oameni zambitori, amabili si deschisi catre turisti. Terase, soare si vita de vie. Cat vezi cu ochii.

Bineinteles ca am sfarsit intr-un restaurant bun, cu un pahar de vin divin (oare este intamplatoare rezonanta celor doua cuvinte?), cu cateva sticle pentru pivnita noastra (si pentru ca am vrut sa ramanem rezonabili, avem de asteptat intre 5 si 25 de ani ca sa il bem la valoarea lui). Am gasit si vinuri de varsta noastra (intre 1000 si 10000 de euro sticla). La vie est belle.